“Am avut nevoie de sapte ani sa ma conving ca banii nu sunt o problema. Cand am fost convins de acest adevar am indraznit sa visez...” Ioan Chitic
"Domnule Chitic, banii nu sunt o problema". Consultantul Aurel Rizescu, un specialist pe care Ioan Chitic il respecta, i-a spus aceste cuvinte in 2002, cand era laborant chimist somer. Vorbele consultantului l-au enervat si l-au urmarit mult timp.Ioan Chitic lucra, impreuna cu consultantul, la un plan de afaceri pentru o licitatie. Dorea sa cumpere un adapost pentru animale in satul sau natal, Cincis Cerna, pentru a incepe propria afacere. A castigat prima licitatie si, dupa primele momente de fericire, a constatat ca e inutil adapostul fara animale. Afacerea propriu-zisa a inceput cu o investitie de 3.000 de dolari in 30 de ovine, dupa ce a sustinut – “pentru prima data in viata mea”- un plan de dezvoltare pe cinci ani in fata unei fundatii finantatoare pentru un credit de 10 000 de franci elvetieni cu a dobanda de 2,5% pe an. “Mi-a fost greu sa cred ca am reusit sa ajung pana aici”, isi aminteste Ioan Chitic.
Primele animale au rezolvat o problema, dar au creat o alta: fara capacitati de procesare, fara mecanizare si fara cunostinte, Ioan Chitic a realizat ca nu poate discuta despre nicio afacere. A luat legatura cu un specialist DADR Deva, care i-a oferit solutia unui stagiu de pregatire in Germania, “calatorie in viitor”, asa cum o numeste astazi.
S-a intors din calatoria in viitor intr-un prezent in care a dat de noi ziduri: comentariile din jurul sau s-au rezumat la “la noi nu merge muls mecanizat, nu merge tuns mecanizat, nu merge gard electric, greblat, specialitati din lapte”. “Daca ar fi fost sa plec urechea la toate acestea, concluzia era ca nimic nu merge”. In schimb, a decis plecarea sotiei sale in elvetia, pentru o noua specializare in domeniul produselor lactate. Cu aceeasi ocazie, au achizitionat si utilaje agricole din Germania.
Scopul intregului demers era sa construiasca o “branzarie”. Numai ca, dupa ce proiectul a fost gata, avizele au fost imposibil de obtinut – in legislatia romaneasca nu exista termenul respectiv. Ioan Chitic si sotia sa au decis sa constriasca, totusi, intreprinderea pe care o visau.
Intre timp, legislatia romaneasca s-a aliniat la cea europeana si “branzaria”a primit toate avizele necesare.
A urmat un efort considerabil de promovare, prin participarea la expozitii, emisiuni de televiziune si altele asemenea. Ioan Chitic vorbeste despre toate acestea cu termenul “istorie”. Pentru ca acum lucreaza la crearea unei baze de material genetic de elita pentru oi de lapte, rasa lacaune, rasa din care detine deja un nucleu de 50 capete. De asemenea, se pregateste pentru tehnica embrio-transfer in domeniul bovinelor - Semtest Targu-Mures pregateste o echipa in acest sens, echipa din care Ioan Chitic face parte.
POVESTEA UNUI MILIONAR NEMULTUMIT CA ESTE BOGAT
Milionarul prin definitie este perceput ca un om rece si calculat, cea mai mare dorinta a lui fiind sa-si mareasca si mai mult averea. Exista insa si exceptii.
In varsta de 47 de ani, Karl Rabeder a stiut de mic ce e munca. Bunicii lui aveau o gradina modesta, in care cultivau legume. De la varsta de 6 ani, micul Karl statea deja in spatele tarabei in piata, ajutand-o pe bunica la vanzare, scrie Observatorul de Frankfurt.
Mai tarziu, aceasta gradina l-a ajutat sa-si finanteze studiile, devenind profesor de matematica, fizica si chimie. Ca profesor, insa, l-a nemultumit sistemul de invatamant, care i-a impus sa predea materiile conform cu programa, ceea ce el nu a putut accepta.
A renuntat deci la profesorat, infiintand o firma de decoratiuni interioare, care a inceput sa produca buchetele de flori uscate, apoi vaze. Lovitura avea insa sa o dea cu lumanari de forma sferica si cu modele florale imprimate pe ele, pe care le aducea din China.
Asa a ajuns Karl Rabeder multimilionar la 32 de ani. Spre surprinderea sa, in loc sa fie multumit, incepe sa constate doar neajunsurile starii de om cu avere. Ramas cu gusturi normale, Karl se plictiseste de moarte intr-un concediu de 3 saptamani in Hawaii, care-l nemultumeste cumplit si de unde abia a asteaptat sa vina acasa.
Nemultumirea devine tot mai mare si ca sa scape de ea, Karl se refugiaza in planorism. Devine detinator de recorduri, dar intr-o zi constata ca devine si aici prizonierul sistemului. In timpul concursurilor de anduranta in planorism, care durau zile intregi, Karl nu putea sa faca ce si-ar fi dorit.
"Sa dorm pana la 12 de exemplu!", explica el, enervat, unei reporterite, care-i lua un interviu si care nu il intelegea. De fapt, Karl vedea tot mai clar ca tot ce facea nu avea un sens mai profund. Se intreba tot mai des daca rostul lui pe lume era numai sa faca bani si planorism.
Karl concepe un proiect, care sa-l faca de doua ori fericit
Ajungand la concluzia ca sursa nefericirii lui este bogatia si, in acelasi timp, tanjind sa faca ceva pentru altii, Karl se hotoraste sa se intoarca la o viata modesta. In 2004, isi vinde firma concurentei, luand pe ea un pret deosebit de bun.
Apoi, vanzand tot ce mai avea, inchiriaza o locuinta modesta la Insbruck, reducandu-si cheltuielile la minimum.
Toti banii pe care i-a adunat i-a investit apoi intr-un proiect umanitar, numit My Micro Credit (MMC), prin care acorda mici credite unor oameni sarmani din America de Sud, ca sa-i ajute sa-si incropeasca o mica afacere, din care sa poata trai.
MMC ofera si consultanta celor care apeleaza la credite, prin studierea proiectului candidatului si indrumarea lui la inceput de drum, pentru ca acesta sa reuseasca intr-adevar sa aiba succes in activitate.
De aceste credite profita oamenii simpli, precum Luis Baran, un orfan in varsta de 18 ani din Guatemala, care a fost printre primii din aceasta tara care au primit un credit de la MMC. Luis a infiintat un solar pentru produs legume, cu care, deja dupa 5 luni si-a platit creditul luat si a trecut pe profit.
Acum - povesteste cu mandrie Karl Radeber - Luis isi finanteaza din afacere studiul la universitate, ca sa devina agronom.
Proiectul MMC, care este o intreprindere non-profit, ofera si altora posibilitatea ca, oferind sume modice, de la 25 de euro in sus, timp de un an, sa participe ca "actionar" la acest proiect. Dupa un an, banii se returneaza, dar fara dobanda.
Ideea i-a incantat pe multi austrieci si germani, care participa cu bani la acest proiect, iar Karl, din casuta lui inchiriata si circuland cu bicicleta, si-a gasit fericirea si adevarata lui menire pe lumea asta: sa-i ajute pe cei nevoiasi sa deschida o afacere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu